O Muiere Bisericoasa - Roxana Nastase - ebook
Opis

Lăcomie și invidie într-un orășel în vestul Oklahomei.Era o muiere rea și voia să îi controleze pe toți. Aceasta i-a semnat certificatul de deces.Descoperiți viața într-un oraș mic – secrete, legături licențioase și surprize șocante.Daca vă plac romanele polițiste, atunci veți savura acest roman polițist.

Ebooka przeczytasz w aplikacjach Legimi na:

Androidzie
iOS
czytnikach certyfikowanych
przez Legimi
Windows
10
Windows
Phone

Liczba stron: 199

Odsłuch ebooka (TTS) dostepny w abonamencie „ebooki+audiobooki bez limitu” w aplikacjach Legimi na:

Androidzie
iOS

UUID: 2f11a764-d2e8-11e7-a534-17532927e555
This ebook was created with StreetLib Writehttp://write.streetlib.com

Table of contents

CAPITOLUL I – O ZI OBIȘNUITĂ ÎN BISERICĂ

CAPITOLUL 2 – VIAȚĂ ȘI MOARTE DUMINICĂ SEARA

CAPITOLUL 3 – UN DISPECER CU UN SENS AL UMORULUI MAI DEOSEBIT

CAPITOLUL 4 – GUS CARTER E DEPARTE DE A FI BEAT

CAPITOLUL 5 – O INVESTIGAȚIE CU ACCENTE DE VAUDEVILLE

CAPITOLUL 6 – OSBI VINE LA LOCUL CRIMEI

CAPITOLUL 7 – NU ARE SENS SĂ PLÂNGI DUPĂ LAPTELE VĂRSAT

CAPITOLUL 8 – ÎNCEPUTUL TULBURĂTOR AL ANCHETEI

CAPITOLUL 9 – FOCUL DISPUTELOR DOMESTICE

CAPITOLUL 10 – O LISTĂ LUNGĂ CU SUSPECȚI

CAPITOLUL 11 – UN PRÂNZ SUCULENT ȘI UN CADAVRU INOPORTUN

CAPITOLUL 12 – O NOUĂ SCHIMBARE DE SITUAȚIE

CAPITOLUL 13 – NU EXISTĂ COINCIDENȚE

CAPITOLUL 14 – DACA TOTUL ÎȚI MERGE BINE, CEVA NU E ÎN REGULĂ!

CAPITOLUL 15 – OBOSEALĂ, DOVEZI NEPLĂCUTE ȘI NORMA JEAN – O COMBINAȚIE EXPLOZIVĂ

CAPITOLUL 16 – RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

EPILOG

Notes

O MUIERE BISERICOASĂ

ROXANA NĂSTASE

Scarlet Leaf

2017

© 2017 de ROXANA NĂSTASE

Această operă reprezintă o ficțiune.

Numele, personajele, locurile și întâmplările din acest roman sunt produsul imaginației autorului și nu trebuie considerate ca fiind reale. Orice asemănare cu evenimente reale, localități, organizații sau persoane în viață sau decedate, reprezintă o coincidență.

SCARLET LEAF

TORONTO

ONTARIO

CANADA

COPYRIGHT BY ROXANA NĂSTASE

ISBN: 978-1-988827-26-1

Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestei cărți nu poate fi folosită sau reprodusăîn nici un fel fără permisiune scrisă, cu excepția cazului unor scurte citate în cadrul articolelor de critică literară.

Pentru informații, adresați-vă Editurii Scarlet Leaf

CUPRINS

CAPITOLUL I – O ZI OBIȘNUITĂ ÎN BISERICĂ 7

CAPITOLUL 2 – VIAȚĂ ȘI MOARTE DUMINICĂ SEARA 12

CAPITOLUL 3 – UN DISPECER CU UN SENS AL UMORULUI MAI DEOSEBIT 22

CAPITOLUL 4 – GUS CARTER E DEPARTE DE A FI BEAT 29

CAPITOLUL 5 – O INVESTIGAȚIE CU ACCENTE DE VAUDEVILLE 38

CAPITOLUL 6 – OSBI VINE LA LOCUL CRIMEI 47

CAPITOLUL 7 – NU ARE SENS SĂ PLÂNGI DUPĂ LAPTELE VĂRSAT 55

CAPITOLUL 8 – ÎNCEPUTUL TULBURĂTOR AL ANCHETEI 69

CAPITOLUL 9 – FOCUL DISPUTELOR DOMESTICE 83

CAPITOLUL 10 – O LISTĂ LUNGĂ CU SUSPECȚI 88

CAPITOLUL 11 – UN PRÂNZ SUCULENT ȘI UN CADAVRU INOPORTUN 100

CAPITOLUL 12 – O NOUĂ SCHIMBARE DE SITUAȚIE 103

CAPITOLUL 13 – NU EXISTĂ COINCIDENȚE 114

CAPITOLUL 14 – DACA TOTUL ÎȚI MERGE BINE, CEVA NU E ÎN REGULĂ! 123

CAPITOLUL 15 – OBOSEALĂ, DOVEZI NEPLĂCUTE ȘI NORMA JEAN – O COMBINAȚIE EXPLOZIVĂ 129

CAPITOLUL 16 – RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI 143

EPILOG 150

BIOGRAFIA AUTOAREI 153

CAPITOLUL I – O ZI OBIȘNUITĂ ÎN BISERICĂ

-Oh, nu din nou, Emily Logan murmură și, iritată, îndepărtă o șuviță de păr blond care-i atârna pe față.

Aruncă o privire la predicator. Acesta continua să bodogănească despre un păcat sau altul. Rușinată, Emily admise că a pierdut o bună parte din slujbă.

Emily își propti mâinile în brațele scaunului și împinse cu putere. Se ridică și se clătină câteva secunde, ceea ce-i aduse o grimasă pe buze.

Trebuia să meargă la toaletă, din nou, și repede. Ei bine, pe cât de repede putea. Zilele acestea se părea că pruncul nenăscut îi dansa pe vezica biliară cu sârg.

Emily se întoarse să o pornească pe intervalul spre ieșire când întâlni ochii disprețuitori ai Lornei Carter. Lorna se strâmbă și, întorcându-se către femeia de lângă ea, îi șopti ceva și-și scutură capul.

Emily știa ce fel de zvonuri împrăștiase Lorna peste tot de mai bine de jumătate de an, dar nu avea tăria să se ocupe și de aceasta.

Emily fusese atacată în urmă cu opt luni când se întorcea spre casă. A fost lovită pe la spate și și-a pierdut cunoștința. Când și-a revenit, fusese deja târâtă într-o alee din spatele unui magazin închis. Rochia îi atârna în zdrențe, iar un bărbat imens încerca să o molesteze. S-a luptat cu el, dar el a lovit-o cu sălbăticie până și-a pierdut cunoștința din nou. În noaptea aceea, Emily a fost violată. Abia implinise șaisprezece ani.

O mașină a poliției a găsit-o în orele mici ale dimineții și a dus-o la spitalul catolic din ținut. I s-au făcut toate testele necesare pentru a putea condamna atacatorul ulterior, dar rezultatele au fost pierdute curând după aceea, iar poliția nu a putut aresta pe nimeni.

La spital, maică-sa a cerut pilula de contracepție de urgență pentru Emily, dar doctorii au refuzat-o. I-au spus că este posibil să găsească un spital sau o clinică dornică să i-o ofere într-unul din ținuturile din jur.

S-au dus acolo după ce Emily a fost externată, dar era deja mult prea târziu. O lună după aceea, au aflat că era însărcinată cu pruncul violatorului.

Vestea a copleșit-o și, timp de două luni, mama sa a păzit-o constant, fiindu-i teamă că Emily iși va face rău. După cele două luni, Emily a revenit aproape la normal.

Când în sfârșit a părăsit casa și s-a întors la școală, a auzit zvonurile oribile care erau șoptite peste tot. Mulți oameni spuneau că primise ceea ce meritase.

Îi fusese teamă că oamenii o vor privi ca pe o victimă. Acum știa mai bine cum stăteau lucrurile: se uitau la ea și vedeau o târfă.

Curând, a aflat și cine era sursa acelor zvonuri oribile: bisericoasa Lorna Carter. Femeia umilea pe toată lumea și intimida cel puțin trei sferturi din oraș. Dacă Lorna decreta că nimeni nu trebuia să vorbească cu cineva anume, marea parte a oamenilor se supuneau decretului său pentru că le era teamă de ea.

Emily a învățat să trăiască și cu asta. Oricum, mai erau câțiva oameni care o vizitau și încercau să o susțină.

Emily trecu pe lângă strana Lornei și o ignoră, iar Lorna simți că i se ridică sângele la cap. Nu era genul de om cu care se putea glumi și consideră că trebuia să îi dea o lecție târfuliței.

Lorna o urmări pe Emily avansând spre ușă cu ochi îngustați. Se întoarse către vechea sa prietenă, Annaliese, să plănuiască distrugerea socială totală a lui Emily. Mai avea câteva trucuri ascunse și abia aștepta ziua în care o va putea călca în picioare pe Emily, care provenea din partea săracă a orașului.

Emily tot mai avea ceva distanță de mers până la ușă. Simțea ochii Lornei fixați pe ea. Tânăra trecu pe lângă John Rand, care îi zâmbi, iar apoi se uită dincolo de Emily la Lorna Carter. Ura din ochii lui negri o șocă pe Lorna, dar numai pentru o clipă. Apoi, un zâmbet urât îi înflori pe buze.

John Rand lucrase în brutăria de pe Strada Principală până când Lorna l-a intimidat pe Jeremiah, proprietarul, iar acesta l-a concediat pe Rand, fără a-i oferi nici măcar o scrisoare de recomandare. Rand nu a putut găsi altă slujbă în oraș sau în orașul vecin și, în plus, o avea și pe mama sa în vârstă de întreținut. Lornei nu i-a păsat, ci a considerat că bărbatul a cules ce a semănat.

Ochii ei s-au mutat cu indiferență la Emily. Mersul fetei îi amintea de o rață, iar zâmbetul hidos al Lornei se lăți.

Emily mai avea cam patru metri până la ușă. Se împiedică iar Aileen Edwards îi prinse brațul și o ajută să își recapete echilibrul.

Aileen își clătină capul cu tristețe, gândindu-se la starea bietei fete de șaptesprezece ani. Apoi, ochii ei albaștri aruncară săgeți otrăvite către Lorna Carter.

Lorna o privi cu mânie. Și Aileen a primit ce-a meritat pentru că a îndrăznit să o contrazică pe Lorna în fața comitetului bisericii. Lorna nu putea uita sau ierta, așa că avut grijă să-i distrugă căsnicia lui Aileen.

Ochii Lornei luciră cu disprețși apoi se întoarseră înapoi la Emily. Adolescenta mai avea încă vreo doi metri și jumătate până la ușă. Lornei nu i-ar fi părut rău dacă adolescenta s-ar fi împiedicat din nou.

Emily trecu pe lângă o familie de cinci, iar copiii îi zâmbiră. Ochii Lornei deveniră două fante înguste, iar mama imediat îi admonestă pe copii.

Așezat într-o strană în cealaltă parte a bisericii, Matthew Jackson fu martor la schimbul de priviri și mânia îi jucă în ochii negri. O fixă cu privirea pe Lorna, dar ea doar se strâmbă la el și ridică din umeri. Matthew era un gândac, nimic mai mult, așa că nu avea de ce să-i fie teamă de el.

Ochii ei se întoarseră la Emily. Acum, fata trecu pe lângă fiul Lornei, Edward, care, cu un zâmbet trist, încercă să o ajute, dar Emily îl respinse. Fața Lornei deveni o mască furioasă. Puștan idiot! Încă mai ofta dupa fata aceea.

Dan Hanson îi deschise ușa lui Emily și îi șopti ceva la ureche. Ea scutură din cap, dar își îndulci respingerea mângâind brațul bătrânului. Hanson zâmbi deasupra capului ei plecat, iar apoi închise ușa în spatele ei. Ochii săi se încrucișară cu ochii Lornei și efectiv mârâi. Dacă ochii ar fi putut ucide, Lorna ar fi zăcut moartă acolo unde se afla.

CAPITOLUL 2 – VIAȚĂ ȘI MOARTE DUMINICĂ SEARA

Emily simți o durere puternică ascuțită în zona bazinului, scăpă coșul cu roșiile pe care abia le culesese și gemu. Se îndoi de mijloc când durerea tăioasă din spate se intensifică și lacrimile îi împăinjeniră ochii.

Avusese dureri când și când de la amiază, dar crezuse că greutatea pruncului cauza durerile pe care le simțea în partea de jos a spatelui și încercase să nu le dea atenție.

Brusc, se pomeni cu o baltă la picioare și ochii i se rotunjiră alarmați. Era în durerile facerii și asta o înspăimântă.

Emily era singură acasă, pentru că mama sa lucra în schimbul de după masă la fabrica din orașul vecin, și fata știa ca aceasta nu va veni acasă înainte de ora zece.

Emily știa și că nu putea suna la spital și aceasta o speria și mai mult. Telefonul le fusese deconectat în urmă cu două zile și încă nu avuseseră banii să plătească factura. Cecul cu salariul mamei sale urma să vină abia peste trei zile.

Oricum, tot nu ar fi putut să cheme o ambulanță. Asigurarea ei medicală abia dacă acoperea nașterea, și asta numai dacă nu erau complicații.

Emily privi în zare, dar nu văzu pe nimeni. Ele locuiau dincolo de marginea orașului și cel mai apropiat vecin se găsea cam la doi kilometri și jumătate mai jos pe șosea.

Nici măcar nu știa dacă vecinii ar fi fost dornici să o ajute. O evitaseră în ultima vreme, dar nu putea să-i condamne. Trebuiau să se îngrijească de ei înșiși și să nu o calce pe bătături pe Lorna Carter.

Pe de altă parte, dacă aș traversa câmpul din spatele casei, aș ajunge la drumul spre spital, s-a gândit ea. Erau numai cinci kilometri de mers și poate că va trece vreo mașină și o va lua și pe ea.

Acum că a decis ce să facă, Emily s-a dus în casă, uitând de roșiile împrăștiate în iarbă. Ceasul bătu ora nouă.

I-ar fi plăcut să facă un dușși să se schimbe înainte de a merge la spital, dar abia se ținea pe picioare, așa că își luă geanta cu documente și plecă. Îi era jenă să se ducă la spital așa, dar era posibil să nu mai poată pleca deloc dacă ar fi încercat să facă duș, și îi era mult prea teamă să rămână în casă singură.

Se clătină afară din casă și în jos pe scările din spatele casei. O durea spatele, dar porni cu hotărâre peste câmpul care se întindea până departe sub ochii ei înspăimântați. Și dacă nu voi reuși să ajung la spital?

Emily își scutură capul. Trebuie să o fac. Agăță cureaua de la geantă pe umăr. Cu mâna dreaptă apăsând în zona bazinului, continuă să meargă cu dificultate.

Durerea venea și trecea în valuri regulate. O lăsa fără respirație și trebuia să se îndoaie de mijloc de fiecare dată când i se contracta abdomenul. Cum fiecare durere îi lua respirația pentru mai mult de un minut, îi era din ce în ce mai dificil să avanseze. După vreo douăzeci de minute, o cuprinse o durere și mai puternică și țipă.

O dată cu durerea, veni și tendința de a împinge. Căzu la pământ țipând. Încercă să se oprească, să nu mai împingă, dar nu reuși.

Cu mâini tremurânde, își scoase chiloții. Acum, contracțiile erau foarte aproape una de alta. Se contopiră într-o contracție imensă și Emily nu mai putu să respire deloc. Gâfâia și lacrimile îi curgeau pe obraji.

Corpul ei preluă acțiunea automat și Emily simți copilul alunecând. Strânse din pumni cu putere, până ce încheieturile i se albiră.

Apoi valul de durere se opri câteva secunde. Încercă să respire normal, dar o altă contracție o prinse pe neașteptate și, cu un urlet inuman, împinse din nou și simți pruncul alunecând pe pământ.

Era 9:25, 6 noiembrie, 2016, duminică seara.

***

Casa familiei Carter se găsea în celălalt capăt al orașului, în partea cu case elegante, locuite de oameni bogați. Locuitorii acelor case se considerau adevarații stâlpi ai comunității și se uitau de sus la bieții muritori ce locuiau dincolo de granița pătratului ce includea doar cinci străzi.

Strada comercială separa pătratul oamenilor bogați de partea mai săracă și comună a orașului. Aici, în acel pătrat, se găseau case vechi, bine întreținute. Peluzele erau perfect manichiurate și aleile de lângă case adăposteau ultimele modele de automobile. Flori erau aliniate de-a lungul zidurilor și perdele diafane decorau ferestrele.

Casa familiei Carter avea parter și etaj, și era construită din cărămidă roșie. Fusese construită pe colțul Străzii Orhideelor. Trei stejari înalți umbreau o parte a peluziei, iar o statuie a Fecioarei domina o grădină mică și luxuriantă în cealaltă parte.

La 9:20, pe 6 noiembrie 2016, casa era aproape complet întunecată și numai lumina unei lămpi strălucea în geamul de la bucătărie.

Tăcerea domina împrejurimile. La 9:25, un țipăt scurt erupse din partea din spate a casei familiei Carter, dar a fost imediat înghițit de sunetul filmului de război din camera de zi a vecinilor lor.

Lorna Cartea zăcea pe podeaua bucătăriei sale care odinioară fusese imaculată. Fusese înjunghiată în piept și abdomen de cinci ori, în succesiune rapidă, iar sângele i se vărsase pe podeaua ce fusese spălată cu meticulozitate.

A țipat când i-au căzut ochii pe cuțitul împins în jos spre pieptul său, dar, după prima lovitură, a mai avut putere doar să șoptească. După ce cuțitul i-a străpuns pieptul a treia oară, viața i-a abandonat corpul și ochii i-au devenit sticloși. În ciuda acestui fapt, cuțitul a continuat să izbească, înjunghiind cadavrul inert.

***

La zece fără un sfert, Dan Hanson ciocăni la ușa familiei Logan. Știa că Margaret Logan trebuia să vină de la muncă în jurul acelei ore.

El venise să le aducă niște mere și pere din propria sa grădină. Îngrijea mai mulți pomi fructiferi și era foarte generos cu fructele pe care le culegea. Bărbatul se gândea mai ales la Emily, care îi amintea de propria sa fiică, și de aceea nu putea să o privească decât cu tandrețe.

Dan ciocăni din nou, dar nimeni nu-i răspunse la ușă. Atunci strigă:

-Emily, Margaret? Sunteți acolo, în spate? Sunt eu, Dan.

Cum nimeni nu-i răspunse, înconjură casa și se îndreptă spre grădină. Era convins că o va găsi pe Emily acolo, deoarece grădina devenise oaza ei de liniște în ultimele câteva luni.

Când a ajuns în grădină, Dan se opri brusc. Ochii îi căzură pe roșiile împrăștiate pe pământ și pe balta lăsată de Emily în urmă. Îi trebui cam o clipă să înțeleagă ce se întâmplase, dar își dădu curând seama de evoluția evenimentelor. Cu toate acestea, mai strigă încă o dată:

- Emily? Ești bine, fată?

Doar tăcerea îi răspunse. Se duse la ușa din spate, care rămăsese deschisă, și se uită în casă. Remarcă lipsa poșetei lui Emily din locul unde și-o lăsa mereu. El însuși văzuse geanta aceea pe colțul mesei de zeci de ori.

Dan se scărpină în cap încercând să deducă ce s-a întâmplat. Știa că Margaret nu ar fi putut veni să o conducă pe Emily la spital, iar Emily nu avea mașină. Familia Logan nu își putea permite nici un fel de lux, iar o a doua mașină reprezenta un lux, cu siguranță. De asemenea, știa că telefonul lor nu funcționa. Încercase să sune înainte de a veni în vizită, dar i se spusese că serviciul fusese suspendat.

Dan nu credea că Emily s-a dus la vreunul dintre vecini. Nici Emily și nici mama ei nu avuseseră o relație strânsă cu vecinii în ultimele luni și aceștia, în mare parte, se temeau de femeia aceea, Carter, și nu ar fi ajutat-o pe Emily.

Brusc, Dan se uită la ușa din spate. Mai exista doar o singură posibilitate: Emily a decis să meargă la spital pe jos. Își imagină că a incercat să traverseze câmpul ca să ajungă la șosea.

Dan nu risipi timpul, ci începu să alerge. În ciuda vârstei sale, era încă destul de agil și în formă fizică bună. Încă se ocupa de fermă singur, iar munca la fermă era muncă grea. Dan nu s-a oprit din alergat până ce nu a auzit scâncetul unui copil.

Într-un fel, aceasta i-a diminuat îngrijorarea. S-a uitat în jur după Emily și a găsit-o întinsă pe sol, cu ochii închiși și cu linii de durere săpate în jurul gurii și a ochilor. Era transpirată toată și îl duru inima pentru ea. Dan a fost de față când soția lui a născut și evenimentul l-a marcat pentru foarte multă vreme.

Dan o cercetă cu atenție. Aparent, Emily ștersese copilul cu chiloții și luase pruncul în brațe. Desigur, nou-născutul avea încă cordonul ombilical atașat și Dan nu știa dacă acela era un lucru bun sau rău.

Bătrânul se ghemui lângă Emily și îi atinse chipul cu mâna sa aspră.

-Emily… Emily, trezește-te, a insistat când și-a dat seama că nu era conștientă de prezența sa.

Genele fetei fluturară și îl privi cu ochi obosiți.

-Domnule Hanson, a murmurat când a recunoscut figura pe care o vedea ca prin ceață.

-Da, păpușă, eu sunt, a zis el, zâmbind.

I-a îndepărtat părul blond umed de pe fațăși i-a explicat ce avea de gând să facă.

-Te voi lua în brațe și te voi căra la mașina mea. Trebuie să mergem la spital, da? Poți tu să ții copilul? a întrebat-o și a mângâiat-o pe față să o încurajeze.

Fata a încercat să îi răspundă, dar nu a reușit pentru că atât gura cât și gâtul îi erau uscate. Își simțea buzele uscate și pielea crăpată la colțul gurii. Când și-a dat seama că nu poate articula nici un sunet, pur și simplu a dat din cap.

Dan a gâfâit un pic și s-a clătinat sub greutatea ei, dar a reușit să se ridice în picioare cu ea în brațe. Apoi, a pornit înapoi spre mașina pe care o lăsase în aleea familiei Logan. Făcea pași mari, chiar dacă ii venea destul de greu să care fata. Știa că trebuie sa o ducă la spital și cât mai curând posibil.

***

Gus Carter s-a întors acasă la 9:45. A coborât din mașină respirând greoi ca o balenă pe uscat. Nu mai putea să se miște cu aceeași agilitate pe care o avusese cu câteva decenii în urmă. Stomacul său imens îl împiedica în marea parte a timpului, dar învățase să se descurce cu el. Nu i-ar fi convenit să renunțe la bere și fripturi, și, din păcate, tocmai asta îi prescrisese doctorul. Dietă și ceva gimnastică. Ha! Ca și cum ar începe să facă gimnastică la vârsta lui înaintată când nu a făcut la tinerețe.

Gus era furios și dornic de o ceartă zdravănă. Lorna îi spusese că prietenul său, primarul, îl sunase și-l chemase la el acasă imediat. Când a ajuns acolo, menajera l-a informat că primarul deja plecase cu familia sa să ia cina la un restaurant. Gus înjurase tot drumul spre casă.

Primarul, Stewart Black, locuia într-o fermă din afara perimetrului orașului, iar drumul până acolo îi luase aproape jumătate de oră. Zilele când Gus conducea cu viteză, doar de dragul de a conduce mașina, se duseseră de mult. Pe atunci ar fi făcut drumul acela în jumătate de timp. Acum, niciodată nu depășea 30-40 mile pe oră, așa că i-a luat o jumătate de oră dus și alta întors.

Uite așa și-a pierdut el o oră duminică seara când s-ar fi putut uita la filmul de la televizor sau, mai bine, la un meci de fotbal, dacă cotoroanța i-ar fi permis-o.

Se întrebase de nenumărate ori cine purta pantalonii în casa lui. Niciodată nu-i surâsese răspunsul.

Abia aștepta să o vadă pe Lorna și să-i spună să-și scoată ceara din urechi. Dumnezeu știe cine l-a sunat și l-a invitat la el acasă.

Nu că ar mai fi contat oricum. El unul nu ar mai fi ieșit din casă pentru nimic în lume. Era aproape luni și oricine are nevoie de o zi de odihnă. Slugărea destul în timpul săptămânii.

Gus trânti ușa de la intrare cu furie și strigă:

-Lorna, unde naiba ești femeie? M-ai trimis aiurea-n tramvai și mi-am pierdut toată duminica din cauza ta. Vino-ncoa, Lorna. Vreau să-ți vorbesc. Luate-ar aghiuță, muiere.

Lorna nu-i răspunse și Gus bodogăni pentru sine. Mai mult decât infiptă muierea. Și se mai și gândește să mă ignore. Lua-o-ar Aghiuță de cotoroanță.

Femeia aia a lui îl înnebunea de cap și se jură că într-una din zile acelea o va face să plătească. A naibii muiere care-si bagă nasul în oala tuturor. Dă din gură toată ziulica. Stoarce orice picătură de bucurie din viața omului, mormăi în continuare pentru sine.

Viața cu Lorna fusese întotdeauna o corvoadă. L-a păcălit bine de tot și a trebuit să o ia de nevastă.

Gus se gândea că viața lui conjugală era penitență pentru toate păcatele ce le-a comis vreodată. Cu siguranță va merge în rai când va muri. Muierea îi era rea și meschină, iar zilele lui au evoluat de la rău la mult mai rău în timpul ultimilor ani.

Se duse cu pași greoi spre bucătărie, respirând cu dificultate. Lumina îl ademenea și el pufăia din cauza furiei ce-i clocotea în piept. Se montase de unul singur și bine de tot.

-Lorna, strigă din nou când intră în bucătărie, dar orice altceva ar fi vrut să mai spună îi îngheță în gâtlej.