Întoarcerea nosferatului - Alessandro Norsa - ebook
Opis

Autorul Alessandro Norsa, psiholog şi antropolog, întreprinde o călătorie în Transilvania pentru a descoperi miturile şi legendele acestui ţinut misterios şi care a fost sursă de inspiraţie pentru celebrul roman „Draculaˮ al lui Bram Stoker. Pe lângă prezentarea panoramică a figurilor mitologice asemănătoare cu vampirii din Europa, antropologul realizează interviuri cu săteni și istorici locali pe care le înregistrează direct pe acest tărâm. Este extraordinar cum populaţia a păstrat cu stricteţe unele practici vechi de exorcizare pentru a îndepărta figuri demoniace din sate și din comunități.Cine dintre noi nu a auzit niciodată vorbindu-se de Dracula sau de vampiri ? Aceste nume sunt atât de populare încât ar putea fi considerate patrimonii culturale universale. De fapt, de trei sute de ani, cel puţin o dată la un secol omenirea se lasă pradă unei mode vampirice : prima jumătate a secolului al XVIII-lea fu epoca aşa-zisei „ciume vampiriceˮ iar, către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, romanul lui Bram Stoker „Draculaˮ ne-a stârnit un viu interes. Chiar şi în epoca actuală se manifestă un nou val (începând cu sărbătoarea de Holloween şi continuând cu saga cinematografică Twilight).Cărţile deja scrise pe această temă sunt aproape toate o copie fidelă a romanului lui Stoker, cu doar câteva mici deosebiri. Scopul acestei cărţi nu este nici de a insista asupra celebrului roman al lui Stoker şi nici să intrăm în lumea filmelor de groază, după cum s-ar putea crede iniţial. Aceste lumi şi teme au fost amplu analizate de alţi autori. Vom încerca în schimb să înţelegem originile istoriei din negurile adânci ale miturilor antice şi în special ale celor care provin din România şi din Balcani, pentru că acolo s-a consolidat imaginea vampirului care s-a popularizat până astăzi.Pentru a intra mai bine în miezul subiectului, ne-am început cercetările cu lectura unor vechi texte de etnografie şi mitologie româneşti, după care ne-am îndreptat direct paşii spre Transilvania, pe urmele lui Dracula, străbătând sate şi discutând cu persoane, în căutare de indicii.O călătorie, aşadar, în trecut pentru a înţelege unde s-au născut imaginea şi caracteristicile vampirului pe care le cunoaştem noi astăzi şi, de ce nu, chiar să-l întâlnim pe tărâmul din care provine.

Ebooka przeczytasz w aplikacjach Legimi na:

Androidzie
iOS
czytnikach certyfikowanych
przez Legimi
Windows
10
Windows
Phone

Liczba stron: 107

Odsłuch ebooka (TTS) dostepny w abonamencie „ebooki+audiobooki bez limitu” w aplikacjach Legimi na:

Androidzie
iOS

Alessandro Norsa

Ţin să exprim profundele mele mulțumiri pentru amabilele colaborări:

Prof. Rudolf M. Dinu, Director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică - Venezia; Dr Mihai Stan, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică - Venezia; Prof. Tudor Sălăgean, Director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei - Cluj-Napoca (România); Prof. Ion Toşa, Istoric, Muzeul Etnografic al Transilvanei - Cluj-Napoca (România); Prof. Alberto Borghini, Director al Centrului de Documentare a Tradiției Orale Piazza al Serchio (CTDO), profesor la Catedra de antropologie culturală, Universitatea Politehnică - Torino, implicat în construirea unei arhive folclorice naţionale; Consultanţilor şiinţifici din România: Mocan Lena Zamfira (Zalau - Salaj), Florea Cosmi (Runcu Salvei) şi Pivasu Lucia (Braşov).

Ţin să le mulţumesc în mod special prietenilor mei: Aldo Ridolfi care, cu multă chibzuinţă şi cu o inestimabilă meticulozitate m-a ajutat la revizuirea textului, Gigi Speri pentru a sa măiestrie şi abilitate grafică cu care a dat formă acestei cărţi şi Simona Strugar, colaboratoare nepreţuită, către care se îndreaptă toată recunoştinţa mea pentru traducerile textelor româneşti, pentru că mi-a dat posibilitatea să cunosc, să apreciez şi să pătrund în profundul culturii tărâmului său natal şi nu în ultimul rând pentru valoroasele sugestii în ceea ce priveşte interpretarea miturilor din Transilvania.

Drepturile rezervate:

Titul original al lucrärii: Alessandro Norsa: Il ritorno del non morto. Viaggio nel Regno dei Vampiri. Liberamente editor: martie 2017 ©.

Ediţia românǎ: Intorcerea Nosferatului, Cälätorie în regatul vampirilor: Liberamente editor Martie 2017 ©.

Traducere de Mihaela Popuşoi.

https://www.facebook.com/Il-ritorno-del-non-morto-218253505241025/

e-mail: norsaalessandro@yahoo.it

All rights reserved. No part of this publication may be reproduced in any form, including by any mechanical or electronic system, without the written permission of the editor, except for brief passages taken for the purposes of review.

PREFAŢǍ

Această mică dar bogată şi interesantă lucrare a lui Alessandro Norsa este dedicată vampirismului şi a tot ce „gravitează în jurul săuˮ şi se bazează de asemenea pe câteva interviuri culese de Autor însuşi în România.

La decesul unui membru al familiei, oglinzile din casă se acoperă. În caz contrar, sufletul mortului se reflectă în oglindă şi ramâne captiv între zidurile casei,

ne spune bunica Florea. Lena, o tânără dintr-un alt sat din România, ne-a povestit:

(…) se acoperă oglinzile şi orice suprafaţă reflectantă pentru a evita ca sufletul său, adică a răposatului, să ramână prins în casă.

Dincolo de o explicaţie eufemistică (cum că sufletul mortului ar ramâne „captivˮ între zidurile casei), ne aflăm în faţa – mi se pare legitim să presupun asta – unei acţiuni de “expulzareˮ a mortului din spaţiul domestic. Bineînţeles, ne confruntăm aici cu tematica imaginii reflectate. Într-un spirit „analogˮ, foarte relevante sunt şi relatările Luciei, o femeie în jur a 54 de ani din zona Braşovului care, printre altele, ne relatează:

Dacă la miezul nopţii, adică la douăsprezece noaptea, … nu mai ştiu în ce perioadă a anului…, stingi luminile, te uiţi în oglindă şi vezi un strigoi, înseamnă că mortul a fost nemulţumit în timpul vieţii.Deci, când moare cineva, acoperi oglinda pentru ca mortul să nu se reflecteze în ea… căci, dacă s-ar reflecta, ar fi strigoiul…

Iar mai apoi adaugă:

(…) Strigoiul ar fi spiritul mortului care a fost nemulţumit în viaţă … iar mortul care a fost nemulţumit în timpul vieţii aduce multe rele…

Precedent:

Când moare cineva, soţul, fratele, sora, sau cineva din familie… un copil… se acoperă oglinzile cu o pânză neagră, se aprind lumânări… oglinzile se acoperă deoarece se zice că aduc ghinion… dacă nu acoperi oglinzile, mortul se reflectă în ele… spiritul rămâne în casă timp de trei zile… apoi iese şi bântuie prin jurul casei timp de 40 de zile, iar după 40 de zile dispare… se duce în lumea lui…

Se pare că, dacă nu se acoperă oglinzile, mortul care a fost nemulţumit în viaţă se va reflecta în ele şi va rămâne în casă ca strigoi – ca o reflexie-strigoi – care aduce „pacoste şi multe releˮ. În esenţă, este vorba de teama de reflexia-strigoi şi că această reflexie-strigoi („dacă s-ar reflecta, ar fi strigoiulˮ) ar putea ramâne în casă, etc... De aici a apărut necesitatea de a acoperi oglinzile cu o pânză când este un mort în casă, pentru ca spiritul defunctului să nu ramână „captiv în casăˮ („imagineˮ eufemistică). Ne întoarcem la Lena. Femeia ne mai povesteşte cum o fată tânără s-a transformat în broscoi în urma unor farmece cerute chiar de fată însăşi de la o vrăjitoare. Iată ce ne-a istorisit:

(…) mama mea mi-a povestit despre doi logodnici care au avut de înfruntat împotrivirea mamei băiatului. Fata s-a dus la o vrăjitoare care i-a făcut farmece. În fiecare seară, fata se transforma în broscoi şi se ducea acasă la logodnicul ei. Mama băiatului, deranjată de acea arătare orăcăitoare care-i tot stătea în cale, şi-a pus în plan să o ucidă, dar arătarea… greu de prins, până într-o zi când reuşi. Mama omorî broscoiul, dar în aceeaşi clipă muri şi băiatul (…).

Este vorba aici de o structură narativă „evenimenţialăˮ pe care o întâlnim frecvent şi în folclorul italian: o vrăjitoare care se transformă într-un animal sau într-un obiect, care este lovit; vrăjitoarea devine vulnerabilă în partea „corespondentăˮ a corpului, acolo unde a primit lovitura. O poveste similară cu cea a Lenei, în care unul din personaje se transformă în broscoi, circulă şi în Garfagnana (Cogna), din Provincia Lucca:

Un tânăr din Villa Collemandina se întorcea acasă de la logodnica lui. Era întuneric beznă şi, pentru a-şi lumina calea, îşi fabrică o torţă dintr-un mănunchi de paie.La un moment dat se poticni de ceva moale; tânărul se opri şi, la lumina torţei, zări un broscoi mare; iritat, se apropie mai bine cu flacăra şi-i făcu o arsură zdravănă.A doua zi, tânărul se întâlni cu un prieten care avea chipul desfigurat de o rană cumplită. „Ce ţi s-a întâmplat ?ˮ – întrebă el – „După ce m-ai distrus în halul ăsta, mă mai întrebi ce-am păţit ?!ˮ – „Ce tot spui acolo ? Adică eu ţi-am ars faţa ? ˮ – „Da, chiar tu, aseară !, broscoiul pe care l-ai întâlnit eram de fapt eu.ˮ

Să vă mai prezint, pentru a vă mai da încă un exemplu, următoarea istorisire pe care am auzit-o în Piemonte şi face referire la legătura dintre „mărăciniˮşi vrăjitoare (masca):

Pe undeva între Castiglion Tinella şi Valdivilla, aproape de o curbă, era o scurtătură ce se numea „scurtătura capreiˮ. Toţi cei care treceau pe acolo vedeau maschele. Dar, traversarea potecii era îngreunată de mărăcinii care blocau calea. Într-o zi, un bărbat mai curios şi mai curajos zise: „Chiar vreau să văd. Voi veni cu o coasă şi voi tăia toţi mărăcinii ăştiaˮ. Ajuns la faţa locului, nici bine nu dădu o lovitură de coasă că şi auzi: „Loveşte încă o datăˮ. Dar băbatul nu a mai lovit a doua oară. Toţi au înţeles imediat că masca avea un braţ tăiat.

Ciulinul tăiat cu coasa „corespundeaˮ de fapt braţului tăiat al mascherei. Aş dori să amintesc pe scurt despre o altă „credinţăˮ: „credinţa cum că fetele cu ochi albaştri ar avea darul deochiuluiˮ, iar asta nu se întâmplă doar – „uneoriˮ – „ele o fac dinadinsˮ (ne spune Lena). Totuşi, oricare ar fi explicaţiile, nu aş nega că şi aici ne confruntăm cu simbolistica culorii albastre/ azurii/turcoaz ca semn al răului. Să ne ocupăm puţin de istorisirile lui Alessandro Norsa. Autorul pune în evidenţă modul în care fiinţele răului se reunesc „plutind şi făcând cercuri în aerˮ (p. ex 9). Dacă ar fi să definesc o caracteristică a acestor creaturi, le-aş asocia cu o formă geometrică: „cercˮ/„curbăˮ/„spiralăˮ („curbaˮ este un element care apare şi în istorioara piemonteză de care v-am pomenit anterior). În fine, în ceea ce priveşte practica de a înfige un ţăruş într-un mormânt (Norsa, p. ex 10), merită să amintim o istorisire întâlnită destul de des şi în zona folclorică italiană: o femeie care, în urma unui rămăşag, se duce singură în cimitir şi înfige un ţăruş într-un mormânt. Am putea considera că şi în cazul povestirilor cu „rămăşagul şi ţăruşulˮ – să le numim aşa – s-ar putea atribui, cel puţin în unele situaţii un sens analog: o „valoare de substratˮ analogă.

Alberto Borghini, 14.03.2015

DRAGǍ CITITORULE

Cine dintre noi nu a auzit niciodată vorbindu-se de Dracula sau de vampiri? Aceste nume sunt atât de populare încât ar putea fi considerate patrimonii culturale universale. De fapt, de trei sute de ani, cel puţin o dată la un secol omenirea se lasă pradă unei mode vampirice: prima jumătate a secolului al XVIII-lea fu epoca aşa-zisei „ciume vampiriceˮ iar, către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, romanul lui Bram Stoker „Draculaˮ ne-a stârnit un viu interes. Chiar şi în epoca actuală se manifestă un nou val (începând cu sărbătoarea de Holloween şi continuând cu saga cinematografică Twilight). Cărţile deja scrise pe această temă sunt aproape toate o copie fidelă a romanului lui Stoker, cu doar câteva mici deosebiri. Scopul acestei cărţi nu este nici de a insista asupra celebrului roman al lui Stoker şi nici să intrăm în lumea filmelor de groază, după cum s-ar putea crede iniţial. Aceste lumi şi teme au fost amplu analizate de alţi autori. Vom încerca în schimb să înţelegem originile istoriei din negurile adânci ale miturilor antice şi în special ale celor care provin din România şi din Balcani, pentru că acolo s-a consolidat imaginea vampirului care s-a popularizat până astăzi. Pentru a intra mai bine în miezul subiectului, ne-am început cercetările cu lectura unor vechi texte de etnografie şi mitologie româneşti, după care ne-am îndreptat direct paşii spre Transilvania, pe urmele lui Dracula, străbătând sate şi discutând cu persoane, în căutare de indicii. O călătorie, aşadar, în trecut pentru a înţelege unde s-au născut imaginea şi caracteristicile vampirului pe care le cunoaştem noi astăzi şi, de ce nu, chiar să-l întâlnim pe tărâmul din care provine.

Introducere: sau o scurtǎ explicaţie a sensului acestei lucrǎri

Să închidem pentru o clipă ochii şi să facem un exerciţiu de imaginaţie închipuindu-l pe Dracula. Cum ni-l înfăţişăm ? Cel mai probabil înalt la stat, cu un chip vulturesc, cu nasul fin dar teribil de coroiat. Nările îi sunt extrem de arcuite, iar fruntea înaltă şi lată. Pleşuv la tâmple, dar cu păr îmbelșugat pe creştet. Sprâncenele stufoase i se unesc pe nas. Gura, sau ce se mai poate zări din ea de sub mustăţi, îi dă o înfăţişare destul de fioroasă şi aprigă. Dinţii deosebit de albi şi ascuţiţi i se mijesc peste buze a căror strălucire profilează o vitalitate impresionantă pentru un bărbat de vârsta lui. Obrajii, deşi foarte scobiţi, par fermi. Faţa e conturată de urechi palide şi ascuţite şi de o bărbie proeminentă şi puternică. Întregul chip e învăluit de o încredibilă paloare. Dacă analizăm în detaliu această figură sinistră a lui Dracula zugrăvită de Stoker în romanul său, ne dăm seama că e o reprezentare caricaturală. Ca expert folclorist, Stoker a îngemănat într-un singur personaj figuri mitologice din diverse tradiţii, în deosebi din patrimoniul folcloric irlandez, pe care le-a amestecat cu mituri şi legende din alte ţări, în special din România. De exemplu, după cum vom vedea în continuare, sprâncenele abia vizibile le regăsim la figurile mitologice monstruoase din Europa de Est, în timp ce paloarea e specifică fantomelor bântuitoare şi a spiritelor rătăcite. Dar, să revenim la romanul nostru şi să ne ocupăm de alte elemente care ne-ar putea fi utile. Dracula e de viţă nobilă, e manierat şi vorbeşte multe limbi. Nu e aservitul nimănui, nu participă la evenimente mondene, nu se lasă sedus de plăcerile lumeşti, nici de mese rafinate şi copioase, nici de fete atrăgătoare. Dracula are puteri magice, cunoaşte atât de bine limbajul animalelor, încât le poate controla şi comanda cu uşurinţă. Are pielea rece ca de mort, iar imaginea nu i se reflectă în oglindă. Are o forţă ieşită din comun, o agilitate a mişcărilor fenomenală, te poate hipnotiza cu privirea transformându-te în câine, lup sau liliac. Ziua doarme, iar când doarme ai zice că e mort, deşi e perfect conştient de tot ce se întâmplă în jur. De ce sunt oare tocmai acestea coordonatele după care se orientează cunoştinţele noastre despre Dracula? Fără doar şi poate, în mare măsură se datorează geniului creativ al renumitului romancier irlandez care, cu multă abilitate şi măiestrie, pentru a-l implica cât mai mult pe cititor, a creat o imagine cât mai reală a lui Dracula, asociindu-l cu un personaj istoric real: temutul voievod valah, Vlad III, cara a trăit între anii 1431-1476, fiul lui Vlad II zis Dracul. Acest conducător, adversar redutabil al turcilor, a moştenit porecla de la tatăl său cunoscut ca Dracula care în româneşte înseamnă diavol; sufixul-ul corespunde articolului care, în limba română, este pus la sfârşitul cuvântului.